Sorin Adam s-a născut în familia colecționarilor de artă ploieșteni
Mira Tănase și Victor Adam. Trăind într-o familie unde arta însemna ceva
cu totul special, părinții săi nu au încurajat dar nici nu au
descurajat tendințele plastice ale fiului lor. La terminarea liceului,
familia s-a gândit că cea mai nimerită direcție de urmat a lui Sorin ar
fi fost meseria de contabil și de aceea i-au sugerat să urmeze cursurile Academiei de Studii Economice din București.
Aceste demersuri au fost, însă, zădărnicite de interesul deosebit pe
care Sorin Adam l-a dat la vârsta de 18 ani desenului cu ocazia
descoperirii întâmplătoare a unei cutii de pasteluri „Le Franc”, care
era un cadou pe care Victor Adam urma să i-l acorde pictorului Vladimir Zamfirescu. Așa cum declara Sorin Adam, această întâmplare i-a schimbat viața:
Melancolie
Flori cu scoici, 2006
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Adam„Am fost eu însumi mirat de cât de repede m-am lăsat prins în acel joc. Credeam că mă cunosc destul de bine, dar s-a dovedit că lucrurile nu stăteau tocmai așa. Evident că nici nu voiam să aud de A.S.E., mai ales că înca din copilărie cochetasem cu scena și urmasem cursuri de actorie la Teatrul de Stat din Ploiești. Logic ar fi fost, deci, să-mi încerc șansele de a deveni student al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie. Cu toate acestea, m-am trezit că vreau morțiș la Arte Plastice. După nenumărate discuții cu ai mei, am obținut acceptul lor și am început să mă pregătesc cu Mihai Bandac, de la care am învațat cât de importante sunt tenacitatea și concentrarea asupra propriei tale munci. Îmi spunea că lucrul la șevalet se termină atunci când, din cauza oboselii, îți cade pensula din mână. La început am luat asta ca pe o exagerare, dar pe parcursul pregătirii mele nu numai că m-am convins că avea dreptate, dar chiar am trăit momente de istovire totală încercând să finalizez câte o lucrare. Păstrez acelei perioade de formare o amintire caldă, încărcată de nostalgie și de recunoștință, deoarece atunci am reușit să scot pentru prima dată la lumină ceea ce, fără doar și poate, exista în interiorul meu în stare latentă, însă eu ignorasem multă vreme: vocația de a mă exprima prin imagini, prin desen și prin culoare.
Au urmat anii studenției, contactul profesional, dar și uman, prietenesc chiar, cu maeștrii Vasile Grigore, Marius Cilievici, Traian Brădean, Constantin Piliuță. De la fiecare dintre ei am deprins câte ceva prețios, dar cea mai importantă învățătură cu care m-am ales din aceste relații privilegiate a fost aceea că, dacă aspir să ajung cândva ca ei, trebuie să mă feresc să le calc pe urme. Adică să nu mă las fascinat de măiestria lor artistică și să renunț din această cauză la căutarea propriei mele identitati.[2]”—Sorin Adam - Albumul de grafică realizat cu sprijinul Prospero - Advertising Wizard - 2012, București, pag. 7
Flori cu scoici, 2006



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu